Costin Curelea, „fermecat” de evoluțiile lui Paulo Vinicius: „Ne uimeşte de fiecare dată!”

Costin Curelea, „fermecat” de evoluțiile lui Paulo Vinicius: „Ne uimeşte de fiecare dată!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a obținut o victorie importantă, în campionat, contra celor de la FC Botoșani, 2-1. Costin Curelea, secundul lui Dan Petrescu, s-a declarat „fermecat” de stoperul Paulo Vincius, care a înscris golul victoriei în partida de sâmbătă seara.

După rezultatul pozitiv din meciul cu FC Botoșani, CFR Cluj se situează pe locul 2 din Liga 1, cu 15 puncte obținute, la trei lungimi în spatele liderului Universitatea Craiova.

Costin Curelea, „fermecat” de evoluțiile lui Paulo Vinicius

Secundul lui Dan Petrescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Paulo Vinicius, care le-a adus victoria ardelenilor, în minutul 76, prin golul marcat în poarta lui FC Botoșani. Oficialul lui CFR Cluj s-a declarat încrezător înaintea partidei pe care campioana României o va diputa joi, contra celor de la ȚSKA Sofia, în grupele Europa League.

„O victorie destul de chinuită, dar cum «Mister» spune de fiecare dată, cel mai important e să câştigăm cele trei puncte. Ne-am îndeplinit obiectivul pentru azi, chiar dacă meciul nu a fost extraordinar de reuşit.

«Vini» ne uimeşte de fiecare dată prin execuţiile lui, atât cu capul, cât şi cu piciorul. A dat goluri importante de fiecare dată şi ne bucură acest lucru. Noi sperăm ca jucătorii să aibă moral pentru meciul de la Sofia şi, oricum, de fiecare dată când am jucat în cupele europene ei s-au motivat mult mai bine şi au fost foarte concentraţi.

E foarte important ca portarul să păzească foarte bine poarta şi să apere măcar situaţiile care sunt de apărat. «Pufi» chiar a avut două intervenţii foarte importante şi asta ne bucură pe toţi”, a declarat Costin Curelea.

Paulo Vincius (36 de ani) a fost transferat de CFR Cluj, liber de contract, în vara lui 2017, de la Apollon Limassol. Acesta mai are contract cu gruparea ardeleană până în vara anului viitor.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
N-a stat la discuții! Prima decizie luată de Gigi Becali, după FCSB – Petrolul 1-1
N-a stat la discuții! Prima decizie luată de Gigi Becali, după FCSB – Petrolul 1-1
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Percheziţii de amploare în Bucureşti şi Ilfov, după bătaia din Pantelimon. Şeful Poliţiei Capitalei coordonează operaţiunea
Percheziţii de amploare în Bucureşti şi Ilfov, după bătaia din Pantelimon. Şeful Poliţiei Capitalei coordonează operaţiunea
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cutremur în cazul Caracal. Ce s-a descoperit acum în casa lui Gheorghe Dincă
Cutremur în cazul Caracal. Ce s-a descoperit acum în casa lui Gheorghe Dincă
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
După 40 de ani, Volkswagen oprește producția unui cunoscut model din Europa
După 40 de ani, Volkswagen oprește producția unui cunoscut model din Europa
Asia Express sezonul 7, 23 septembrie 2024. Ce echipă a câștigat imunitatea etapei și a primit 2 bilete spre Malaezia
Asia Express sezonul 7, 23 septembrie 2024. Ce echipă a câștigat imunitatea etapei și a primit 2 bilete spre Malaezia
×